AȘA MAMĂ, AȘA COPIL!
Anul acesta, de 8 Martie, clasele I și a II-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și-au propus să le sărbătorească împreună pe mămici într-o activitate inedită, intitulată sugestiv Așa mamă, așa copil!. Și anume, o defilare a fiecărui copil împreună cu mama sa, îmbrăcați identic sau cât mai asemănător. Bineînțeles că propunerea a stârnit un val de emoție în rândul copiilor și al părinților care s-au declarat încântați și interesați de propunere și s-au înscris pentru participarea la acest eveniment.
Ca totul să iasă perfect, doamnele învățătoare Lavinia Corodeanu, Alina Miclăuș, Carmen Buhaș și Maria Câmpean au pus la punct toate detaliile. Cu acordul conducerii școlii, s-a stabilit ca parada să aibă loc în Sala de Festivități a colegiului, începând cu orele 14,30. Apoi, fiecare copil a realizat pentru mama un dar de suflet, făcut cu migală și pricepere, dar și un mesaj de prețuire însoțit de o lalea roșie ca simbol al dragostei pentru ea.
Astfel că la data și ora stabilite, copii însoțiți de mămici, ținându-se de mână, dar și bunici grijulii, tătici gata să imortalizeze momentele importante au umplut sala de forfotă și voie bună.
Doamna Maria Câmpean a rostit un cuvânt de bun venit tuturor, în care a reamintit că ziua de 8 Martie ne oferă prilejul de a spune doamnelor cât de mult înseamnă în viața puiuților pe care îi cresc cu toată dragostea, cărora se îngrijesc să le ofere o copilărie fericită. De asemenea a adresat doamnelor și domnișoarelor prezente urări de fericire, sănătate și La mulți ani!
Pe culoarul decorat cu baloane au defilat rând pe rând copii nerăbdători și mămici foarte emoționate. Publicul a aplaudat frumoasele perechi îmbrăcate în rochițe croite la fel, sau pantaloni și cămăși sau bluzițe la fel, sacouri identice, tricouri personalizate, fustițe făcute la comandă, eșarfe care au dat culoare ținutei.
La sfârșit, copiii le-au înmânat mamelor cadourile pregătite iar doamnele învățătoare le-au mulțumit tuturor pentru prezență, dorindu-le Un 8 Martie fericit!
prof. înv. primar Maria Câmpean